AM INVATAT...

duminică, 29 august 2010

Un " medicament " pentru suflet, o realitate crudă, poezie sau simple gânduri, o lecție sau un moment de reflecție...


„ Am învățat unele lucruri în viață pe care vi le împărtășesc și vouă !!

...Am învățat că EROI sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie
Indiferent de consecințe

Am învățat că sunt oameni care te iubesc
Dar nu știu s-o arate

Am învățat că atunci când sunt supărat am dreptul să fiu supărat
Dar nu am dreptul să fiu și rău...

Am învățat că trecutul și circumstantele ți-ar putea influența personalitatea
Dar că TU ești responsabil pentru ceea ce devii...

Am învățat că doi oameni pot privi același lucru
Și pot vedea ceva total diferit

Am învățat că indiferent de consecințe
Cei care sunt cinstiți cu ei înșiși ajung mai departe în viață...

Am învățat că este prea greu să-ți dai seama
Unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii și a-ți susține părerile.

Am învățat să iubesc
Ca să pot să fiu iubit...”

Întregul poem îl găsiți aici.

Vacanta de vara 2010, la sfarsit!

Se apropie cu pași repezi prima zi a noului an școlar.

Mult succes tuturor copiilor, cadrelor didactice și părinților!
Câteva date despre structura anului școlar 2010-2011:
Anul școlar 2010—2011 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare.
Anul scolar 2010—2011 începe pe data de 1 septembrie 2010, se încheie pe data de 31 august 2011 și se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I

Cursuri — luni, 13 septembrie 2010 — marți, 21 decembrie 2010;
În perioada 1—7 noiembrie 2010, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță;
Vacanță — miercuri, 22 decembrie 2010 — marți, 4 ianuarie 2011;
Cursuri — miercuri, 5 ianuarie 2011 — vineri, 28 ianuarie 2011;
Vacanță intersemestrială — sâmbătă, 29 ianuarie 2011 — duminică, 6 februarie 2011.

Semestrul al II-lea

Cursuri — luni, 7 februarie 2011 — vineri, 15 aprilie 2011;
Vacanță — sambătă, 16 aprilie 2011 — luni, 25 aprilie 2011;
Cursuri — marți, 26 aprilie 2011 — vineri, 17 iunie 2011;
Vacanță de vară — sâmbată, 18 iunie 2011— duminică, 11 septembrie 2011.

Aceste date au fost extrase din Ordinul Ministerului Educației, Tineretului și Sportului nr. 4.034/2010 privind structura anului școlar 2010-2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 401, din 16 iunie 2010.

În ceea ce privește județul Mureș, iată câteva amănunte:

„ În anul şcolar 2010-2011, în judeţul Mureş vor fi desfiinţate 25 de şcoli şi grădiniţe. Anunţul a fost făcut de şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, Dumitru Matei, care a anunţat la şedinţa de ieri ( 25.08.2010 ) a Colegiului Prefectural că lipsa numărului minim de copii a fost principala cauză pentru care s-au defiinţat unităţile şcolare. Printre acestea se numără o şcoală şi o grădiniţă din Aţintiş, scoli din Band, Coroisânmărtin, Crăciuneşti, Fântânele, Gorneşti, o şcoală şi o grădiniţă din Gurghiu dar şi alte localităţi precum Mica, Luduş, Ruşii Munţi, Valea Largă, chiar şi din Târgu-Mureş...”. Articolul complet, publicat de Damian SAMOILĂ, îl puteți citi aici.

P.S. Pe aceeași temă, a începerii noului an școlar, recomand următorul articol: „ ...ore în prima zi de școală ”

Stimularea si dezvoltarea creativitatii din perspectiva noului curriculum

miercuri, 25 august 2010

STIMULAREA ŞI DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII DIN PERSPECTIVA NOULUI CURRICULUM

“ Educatoarea este cea care dăruieşte fiecărui om, la pornirea lui pe drumul spre lumină primele elemente, călăuzindu-i paşii spre marele titlu de om. Ea este aceea care modelează materialul cel mai de preţ – copilul – tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o fiinţă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să înmănuncheze calităţile morale cele mai înalte. Ea este cea care îl ajută pe copil să descopere tainele naturii. Toate acestea au făcut ca activitatea sa, să fie socotită drept profesiunea de aur ” ( Dumitru Salade )
Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar presupune câteva mutaţii semnificative, printre care trecerea de la învăţarea centrată pe acumularea de informaţii la structurarea de capacităţi şi competenţă, de la “ a spune ” la “ a face ”. Reforma prin noul curriculum înseamnă creativitate, ceea ce presupune schimbarea ta ca dascăl, găsirea noului pentru fiecare activitate. Soluţia o reprezintă o intensă activitate creatoare.

În noul curriculum copilul devine centrul acţiunii educative, iar educatoarea îndrumător, organizator, dirijor în acţiunea de însuşire a cunoştinţelor.

În elaborarea noii programe s-a ţinut cont de tendinţele actuale în pedagogie ( deschidere către abordarea Metodei proiectelor, a activităţilor integrate, a metodelor interactive de grup, etc.), de o serie de aspecte pozitive: nivelul de maturizare actual al copiilor din grădiniţă şi de tendinţele şi evoluţiile în domeniul informaţiilor şi al tehnologiei moderne.

Profesorul creator de soft educational

duminică, 8 august 2010

Un alt mod de a face educaţie...
Peste 1.500 de cadre didactice din 750 de unităţi de învăţământ pot participa la proiectul educaţional "Profesorul - creator de soft educaţional", care urmăreşte dezvoltarea competenţelor privind realizarea propriilor aplicaţii de soft educaţional şi îmbunătăţirea capacităţii de a utiliza metode interactive de predare-învăţare.
Înscrierea dosarelor se face pâna în data de 15 august 2010, iar selecţia cadrelor didactice care vor să participe la proiect se desfăşoară până pe 31 august, pe portalul proiectului: profesorulcreator.siveco.ro.
Persoanele care doresc să se înscrie în acest program trebuie să îndeplinească mai multe condiţii:
* să fie profesori la o unitate de învăţământ preuniversitar;
* să aibă abilităţi de utilizare a calculatorului dovedite prin diplome, atestate sau adeverinţe;
* să aibă spirit inovativ şi experienţă didactică.

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP