COLINDE, COLINDE

luni, 29 noiembrie 2010

Zâna Toamnă şi-a luat rămas bun de la noi şi a poftit-o pe Zâna Iarnă să îşi intre în rol. Aceasta, e drept că nu s-a grăbit foarte tare să ne viziteze anul acesta, dar şoaptele ei au început să se audă: " Eu sunt Iarna, friguroasă / şi ştiu cât sunt de frumoasă! / Cu drag aici am venit / şi spun: bine v-am găsit! / Copii, scoateţi săniuţa! / Pe gheţuş haideţi fuguţa. / Stele albe, sclipitoare, / Vă aduc la sărbătoare. / Sala să v-o-mpodobească, / Dorinţa să vă-mplinească, / Să v-aducă Moş Crăciun / Tot ce are el mai bun! "
Ce ne mai aduce Zâna Iarnă? Frumoasele sărbători de iarnă! Pentru acestea, dar în special pentru cea mai frumoasă şi mai iubită de cei mici şi mari, de cei săraci sau bogaţi - Sărbătoarea Crăciunului, ne pregătim cum se cuvine, mai ales din punct de vedere spiritual. Copiii aşteaptă cu nerăbdare Sfintele Sărbători ale Naşterii Domnului şi, bineânţeles, sosirea Moşului.
Sărbătorile de Crăciun sunt minunate mai ales unde se respectă tradiţiile străvechi. Peisajul de iarnă este emoţionant: căsuţele sunt luminate, prin geamuri licăresc lumânări şi globuri colorate; bradul împodobit şi  mesele încărcate cu bunătăţi tradiţionale; mireasma de cetină şi cozonac şi colindele care creează o feerie de basm cum nici în poveşti nu întâlneşti.

Cu acest sentiment am început şi noi repetiţiile pentru colindele pe care le vom interpreta fie în cadrul serbărilor organizate, fie în familie. Deocamdată...repetiţii.








P.S. :
*Repetiţiile sunt şi pentru a ne prezenta cum se cuvine la "Festivalul colindelor la preşcolari" ce se va desfăşura în curând ( mai multe amănunte, într-un articol special dedicat acestui festival!!! ).
*Pentru că astăzi este 30 noiembrie, ziua încreştinătorului daco - romanilor, Sfântul Apostol Andrei, le urez tuturor celor care îşi serbează ziua onomastică, un sincer "La mulţi ani!" .
*Să nu uităm de Ziua Naţională sau a unităţii românilor de pretutindeni, sărbătorită pe 1 Decembrie: "La mulţi ani!" tuturor!!!

14 comentarii:

Loredana 30 noiembrie 2010 la 22:52  

sa aveti o iarna frumoasa si un mos Craciun incarcat cu daruri pt toti copiii astia frumosi si talentati, de aici, de la tine.

carmen 1 decembrie 2010 la 16:16  

@Loredana:
Sper ca Mos Craciun sa nu fie afectat de greutatile prin care trecem si sa aiba sacul cu daruri la fel de plin pentru toti copiii din lume!

Călin 3 decembrie 2010 la 15:11  

Mă bucur să arunc câte un ochi prin lumea prescolarilor, mai ales că am si eu pe acasă ;).
Am făcut cuvenita mentionare în blogroll.

carmen 3 decembrie 2010 la 15:26  

@Calin:
Bine ai venit! Sper ca ochiul "aruncat" pe aici sa revina cu placere! Promit sa nu-l invinetesc!!! :)

Virtualkid 4 decembrie 2010 la 11:36  

Felicitari pentru acest blog! Astazi am intrat pentru prima data si am fost impresionat!
Gand bun!

carmen 4 decembrie 2010 la 19:11  

@Virtualkid:
Multumesc pentru vizita si pentru aprecieri!!!
A! Cum prind un moment, bannerul tau va fi prezent la mine pe blog! Merita!

Virtualkid 4 decembrie 2010 la 21:34  

Ma gandesc la faptul ca am putea sa gasim multe puncte comune, poate chiar sa colaboram.

un_parinte 8 decembrie 2010 la 10:01  

O zi splendida de decembrie! Aduce mai mult cu o zi de primavara! Primavara sa fie si in sufletele dumneavoastra si a copiilor!
Am simtit de dimineata emotiile pe care le au prichideii...Stiu si ei ca au musafiri, ca ii asteapta o zi plina de surprize. Va doresc o zi frumoasa, la sfarsitul careia sa va bucurati impreuna cu copiii de cele mai bune aprecieri din partea...musafirilor!
Ganduri bune si succes!!!

carmen 8 decembrie 2010 la 20:04  

@un_parinte:
Multumesc pentru urari si pentru faptul ca sunteti alaturi de noi! A fost cu adevarat o zi frumoasa. Copiii au fost la inaltime, iar reactia musafirilor a fost pe masura!
Amanunte...in curand!

Gabriela Pana 10 decembrie 2010 la 14:37  

cu asa indrumator nu au cum sa nu iasa niste copii inteligenti si buni...felicitari apreciez ce faceti pt copii... stiu cata rabdare trebuie sa aveti si cate eforturi faceti...desi am o varsta D-na mea educatoare si invatatoare detin un loc aparte in inima mea

carmen 10 decembrie 2010 la 15:16  

@Gabriela:
Multumesc pentru vizita si aprecierile facute!
...drag de meseria asta am prins de pe vremea cand eram si eu...prescolar. Si asta datorita educatoarei mele!
Ganduri bune!

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP