TELEVIZIUNEA ELEVILOR - proiect national

marți, 4 ianuarie 2011

Iubiţii mei preşcolari, dragi părinţi, stimate colege, cadre didactice, prieteni virtuali!
Acum, la început de an, am plăcerea de a vă da o veste care, cu siguranţă vă va bucura: aveţi ocazia să vă vedeţi la "televizor"! 


Da, preşcolarii, elevii, cadrele didactice au o televiziune a lor, TELEVIZIUNEA ELEVILOR ! O televiziune online oferită de, citez:

prin Asociatia "BUCURIA COPIILOR,BUCURIA NOASTRA"

Kids Joy, Our Joy Association
pentru realizarea de canale de televiziune online
dedicate tuturor celor care sustin promovarea proceselor de invatare. "

Televiziunea elevilor este online din data de 01.10.2010, iar acum două zile am avut plăcerea să fiu invitată să mă alătur acestui proiect - printr-un e-mail primit din partea domnului Lucian Tănasă, iniţiatorul şi managerul proiectului!!!
"Oamenii sunt interesaţi. E adevărat că se gândesc că nu au mijloace cu care să realizeze un filmuleţ. A venit la mine o doamnă profesoară şi mi-a spus că nu are o cameră de filmat. Am întrebat-o dacă are un aparat foto cu care să facă poze şi cu ele să facă apoi un filmuleţ. Cu mijloace minime se pot face lucruri frumoase", e de părere Lucian Tănasă.

" Din experienţă vă spunem că preşcolarii sunt tare încântaţi să fie reporteri şi să se revadă la „televizor”, îmi transmite doamna Claudia - Maria Tănasă, coordonator proiect. Ce ziceţi, prichindeilor? Eu spun că are mare dreptate!!!

Asociatia " Bucuria Copiilor, Bucuria Noastra" - " Kids Joy, Our Joy" Association
Bineânţeles că am onorat această invitaţie, cu gândul că promovarea activităţilor şcolare prin această tehnologie, este mai mult decât benefică tuturor participanţilor la procesul de învăţământ, în special vouă, preşcolarilor, elevilor!
Detalii despre proiectul Televiziunea elevilor găsiţi şi aici. 
Procedura de înscriere şi accesare a acestui proiect este explicată amănunţit pe prima pagina a site-ului, adică la adresa următoare: http://www.televiziuneaelevilor.ro/p-197-citeste...prima.pagina.html.
De asemenea, colaborator activ în cadrul proiectului este şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, prin reprezentaţii săi, domnul inspector şcolar general, prof. Dumitru Matei şi doamna inspector şcolar pentru educaţia permanentă, prof. Felicia Stela Ionescu ( clic pe "colaborator activ").


9 comentarii:

un_parinte 5 ianuarie 2011, 10:10  

Interesant, inovator si cu siguranta educativ acest proiect! Felicitari! Va doresc o colaborare frumoasa si asteptam sa ne vedem la...televizor!

Amy 6 ianuarie 2011, 17:33  

Un proiect foarte interesant! Cu colaboratori pregatiti, care sa dispuna de suficient timp liber, acest proiect ar putea avea mare succes.
La cat mai multe reusite!

carmen 6 ianuarie 2011, 21:58  

@Amy:
Proiectul mi s-a parut si mie foarte interesant, tocmai de aceea am acceptat sa ma implic. Colaboratori ar putea sa devina cred, orice cadru didactic deoarece proiectul se bazeaza pe munca efectiva la grupa, la clasa. Timpul liber poate reprezenta o problema, dar cu o munca in echipa, se poate! Am vazut ca si "casuta copiilor" e...gospodarita de o echipa.:)
Apropo': Amy si Cristian - incantata de cunostinta! Daniela - ma bucur ca ne revedem prin intermediul blogului!!!
Va mai astept cu drag!

Amy 7 ianuarie 2011, 11:39  

:) Incantati si noi!
Am gasit aici, la tine, un blog cu multe informatii utile. Eu, cel putin, te voi vizita cat imi permite timpul, pentru ca am de citit multe articole din urma. :)

carmen 8 ianuarie 2011, 16:51  

@miki:
Nimic mai simplu: intri pe adresa http://www.televiziuneaelevilor.ro/p-197-citeste...prima.pagina.html (vezi si in articol) si ai toate detaliile. Succes si tie!

Yo Yo,  9 ianuarie 2011, 16:21  

E o incununare a muncii depuse. Felicitari! Suntem alaturi de tine!

carmen 9 ianuarie 2011, 17:57  

@YoYo:
De munca este inca foarte mult. Numai sa vrei! Oricum e mai usor cand stii ca nu muncesti in zadar. Multumesc!
PS:Asa e ca va creati un cont la http://www.televiziuneaelevilor.ro/p-193-prima.etapa...inscriere.html ?!? :)

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP