FESTIVALUL-CONCURS-JUDETEAN INTERCULTURAL DE DANSURI POPULARE SI ARTA POPULARA - LUDUS 2012

joi, 5 aprilie 2012

sursa foto: www.ludusonline.ro

În cadrul derularii Programului „Şcoala altfel”, numeroşi preşcolari din judeţul Mureş, au participat miercuri, 4 aprilie 2012, la Casa de Cultură „ Pompeiu Hărășteanu” din Luduș, la cea de a VII-a ediție a Festivalului concurs județean intercultural pentru preșcolari CE-I STRĂBUN, NU VREM SĂ PIARĂ!, organizat de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Luduș, sub coordonarea Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
Continuând tradiţia anilor precedenţi, festivalul s-a desfăşurat pe două secţiuni: dansuri populare, la care s-au prezentat opt formații, cu 92 de preșcolari şi secţiunea a II-a, lucrări decorative de artă populară, la care s-au înscris cu lucrări, 129 de copii din județul Mureș; creațiile acestora au fost expuse pentru a fi admirate de către cei care doresc, la Casa de Cultură „ Pompeiu Hărășteanu” din Luduș.
Cei prezenţi s-au bucurat pe parcursul desfăşurării spectacolului de momente frumoase oferite de grupele de copii înscrise în concurs, precum şi de invitaţii speciali: trupa mare a Ansamblului folcloric “Ardealul” din Luduş ( instructori coregrafi, soţii Mariana şi Petru Pop ) şi solistul de muzică populară Ovidiu Nechita din Luduş...
Continuarea articolului, pe www.ludusonline.ro!

Pentru prietenii blogului PRESCOLARII MEI: în curând voi posta şi imagini de la acest festival! Până atunci, puteţi revedea aspecte de la ediţiile anterioare: 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP