COLECTAM SI SELECTAM, VIATA VREM SA O PROTEJAM!

luni, 22 aprilie 2013


Cu gândul la Ziua Planetei Pământ, cu certitudinea că grădiniţa face primii paşi în formarea unor conduite ecologice adecvate ocrotirii şi îngrijirii naturii, ştiind că educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la vârsta preşcolară, având drept scop prezentarea datelor, a corelaţiilor valorilor, problemelor şi soluţiilor raportate la ecologie, la relaţia om-mediu, am îmbinat activităţile de cunoaştere a modului de viaţă al florilor, locul şi rolul lor în viaţa oamenilor, cu activităţi dedicate conştientizării copiilor asupra importanţei protejării mediului, activităţi prin care preşcolarii să vină în contact direct cu natura, cu tainele şi frumuseţile ei.
Cunoaşterea naturii trezeşte gândirea copilului, contribuie la dezvoltarea capacităţii creatoare, la dezvoltarea vorbirii corecte şi coerente, făcându-l astfel pe copil să mediteze asupra fenomenelor şi corpurilor ce-l inconjoară. Ştim cu toţii că sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului, aceasta fiind o calitate a organismului uman, omul având răspunderea de a o menţine de-a lungul vieţii. Copilul de vârstă preşcolară nu are informaţii şi atitudini faţă de problemele de sănătate, de aceea, toţi cei din jurul lui ar trebui să îl ajute să înţeleagă modul de păstrare al acesteia, de ocrotire a naturii, de formare a unor comportamente şi deprinderi faţă de plante şi animale.
Preşcolarii trebuie să realizeze că problemele mediului înconjurător sunt ale lumii întregi, ale fiecăruia dintre noi, iar fiecare acţiune negativă a noastră poate să afecteze în mod distructiv natura. Semnalele de alarmă lansate de specialişti, explicaţiile şi statisticile întocmite de aceştia au un rol incontestabil, dar pentru implicarea şi acţiunea eficientă de formare în sens ecologic se ajunge prin sensibilizare şi prin antrenarea componentelor afective şi volitive ale copiilor. De aceea, activităţile de educaţie ecologică se desfăşoară într-o atmosferă relaxantă, unde interesul şi comunicarea să încurajeze iniţiativele, dar şi opţiunile fiecăruia.


Există o multitudine de modalităţi de realizare a educaţiei ecologice la nivel preşcolar, chiar dacă educaţia ecologică este cuprinsă doar la categoria activităţilor opţionale. Neaflându-ne la prima experienţă de acest gen, am ales de această dată să implementăm proiectul "Colectăm şi selectăm, viaţa vrem să o protejăm!", proiect prin care să transmitem copiilor cât mai multe informaţii despre deşeuri, despre reciclarea lor, despre refolosirea unor materiale care, la prima vedere, par a fi de prisos. Nu în ultimul rând, am încercat să-i conştientizăm pe copii că fiecare deşeu recuperat poate fi valoros şi că acest lucru poate să înceapă din casa fiecăruia dintre noi. Pentru "partea teoretică" a proiectului, am vorbit copiilor despre importanţa colectării selective a deşeurilor, despre "dorinţa" acestora de a fi transformate în ceva folositor şi nou, de a fi aşezate în recipienţi de colectare separaţi. Am învăţat jocuri, cântece şi poezii tematice, am urmărit împreună o prezentare proiectată pe ecranul din dotarea grădiniţei, am adresat întrebări sau am răspuns întrebărilor venite din partea copiilor.










Interesul fiind stârnit, în continuarea activităţii am trecut la fapte! Despre acestea, în următorul articol! :)

Bibliografie: Educaţia ecologică la vârsta preşcolară – mic îndrumar pentru educatoare (2008), Supliment al revistei învăţământul Preşcolar, C.N.I. Coresi, Bucureşti. Autori: Nicoleta Adriana Geamănă, Maria Dima şi Dana Zainea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP