DEZVOLTAREA GÂNDIRII LA PREŞCOLARI – COMPONENTĂ A EDUCAŢIEI INTELECTUALE

sâmbătă, 12 iunie 2010

Deoarece am avut cateva semnale ca dezvoltarea gandirii la prescolari prezinta un interes mai deosebit, m-am hotarat sa mai revin pe aceasta tema. Ba chiar intentionez sa postez in viitorul apropiat cateva fragmente din lucrarea pe care am prezentat-o cu ocazia sustinerii examenului de grad didactic I, in anul 2004, cu titlul " Contributia activitatilor matematice la dezvoltarea gandirii logice si creative la grupa pregatitoare ". Sper sa reusesc. Pentru astazi, ma opresc asupra unui referat prezentat in cadrul Sesiunii de comunicari stiintifice " Zilele Eminesciene - editia a IV-a, " din ianuarie 2004, Colegiul universitar de institutori Tg.-Mures.



DEZVOLTAREA GÂNDIRII LA PREŞCOLARI – COMPONENTĂ A EDUCAŢIEI INTELECTUALE

,, Jocurile copilăriei sunt mugurii întregii vieţi a omului “

                                                                                           Fr. Frabel

Educaţia intelectuală este acea latură a educaţiei care prin intermediul valorilor selectate, prelucrate şi transmise sub formă de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi contribuie la dezvoltarea personalităţii, la formarea unor mobiluri interioare care să declanşeze şi să stimuleze activitatea de învăţare şi cunoaştere, precum şi la înzestrarea cu procedee de lucru specifice muncii intelectuale.

Educaţia intelectuală constituie axul principal al procesului educativ ăn asănsamblul său. Atenţia ce se acordă în zilele noastre acestei laturi a educaţiei este o expresie directă a creşterii ponderii elementelor intelectuale în cadrul multiplelor activităţi umane.

Intelectul cuprinde procese şi activităţi diferite: gândire, limbaj, memorie, imaginaţie, atenţie, dând posibilitatea deprinderii cu stimulul concret care acţionează direct asupra organelor de simţ. Intelectul copilului preşcolar, deşi nu este destul de bine format, înregistrează în această perioadă multiple şi importante restructurări. Cum gândirea este la această vârstă un “stat major” al intelectului, orientează, conduce şi valorifică toate celelalte procese şi funcţii psihice. Mă voi referi pe scurt la câteva particularităţi ale gândirii. Gândirea preşcolarului este strâns legată de reprezentări şi de limbaj. Cu ajurorul cuvântului, care este un simbol, copilul reuşeşte să-şi reprezinte realitatea. Acum gândirea se restructurează sub formă de judecăţi, raţionamente, silogisme ce se formează sub influenţa investigaţiei practice asupra fenomenelor din jur. Ea are un caracter intuitiv, rămânând legată de imagine şi de demersurile individuale, iar uneori este incompatibilă. Totuşi preşcolarul este capabil de a sesiza configuraţia ansamblului, fapt care îl conduce spre un debit al logicii.

Gândirea preconceptuală şi intuitivă a preşcolarului este o gândire egocentrică. Acest egocentrism reiese din incapacitatea copilului de a diferenţia destul de bine realitatea obiectivă de cea personală, el crezând că este centrul universului. Astfel, pentru copil aproape totul are suflet : soarele, luna, stelele, frunzele, ceasul, telefonul – sunt fiinţe vii, dotate cu inteligenţă. Din egocentrismul gândirii se desprinde o altă particularitate a sa, şi anume artificialismul, copilul crezând că toate lucrurile, chiar şi stelele sunt făcute de om. Preşcolarul mic nu este capabil de analiză şi sinteză, nu ştie să descrie şi să povestească, el mai mult fabulează şi inventează, iar în final crede că toate fiinţele şi obiectele sunt făcute pentru el.

Pentru a progresa, gândirea are nevoie să iasă din egocentrismul din care s-a închis, măsurându-se cu a altuia. Treptat, preşcolarul va conştientiza faptul că gândirea altui copil este diferită de a sa, ceea ce-l face să înţeleagă că motivaţia sa particulară nu este singura posibilă. Copilul trece treptat să analizeze atent realitatea şi încearcă să imite lucrurile aşa cum sunt, construind : grădini, case, poduri, blocuri, etc., pe care le redă conform realităţii. În activitatea de joc ţine seama de partener, fiind capabil chiar de a-i juca rolul. Aceasta permite trecerea de la egocentrismul iniţial la reciprocitate.

Deşi gândirea preşcolarului face progrese însemnate, totuşi ea rămâne o gândire sincretică bazată pe relaţionarea mai mult sau mai puţin întâmplătoare a însuşirilor obiectelor şi nu după logica lor. Mai târziu, gândirea preşcolarului realizează cunoaşterea cu ajutorul unor opăeraţii logice, concrete, obiectuale, operaţii ce apar pe baza intuiţiei concrete desfăşurate mintal, dar care rămân în continuare legate de acţiunea cu obiectele. Astfel gândirea preşcolarului operează atât cu semne cât şi cu jucăriile cu care vine în contact. Specificul gândirii preşcolarilor se manifestă printr-o proprietate esenţială, aceea de a fi concret – intuitivă. Astfel, marele psiholog J. Piaget spunea ,, Copilul gândeşte mai mult operând cu mulţimi concrete, în ciuda faptului că principiile logice cer o detaăare progresivă, pe bază concretă, iar operaţiile cer interiorizare, adică o funcţionare pe plan mintal “. 1)

Jocurile logico – matematice, reprezintă acel mijloc care apelează la toate procesele psihice, contribuind în mod deosebit la dezvoltarea gândirii logice şi creative a preşcolarului. Copilul preşcolar are posibilitatea de a-şi lărgi experienţa cognitivă prin plimbări de durată mai lungă şi în condiţii diverse, excursii, forme de activităţi mai complexe. În această perioadă copilul învaţă să construiască mulţimi de obiecte, descoperindu-le proprietăţile lor caracteristice, stabilind relaţii între ele.

Efectuând operaţii de gândire logică pe bază de mulţimi concrete ( figuri geometrice, jetoane ), ei se pregătesc să înţeleagă operaţiile, iar prin jocurile cu pisele geometrice, ei înţeleg dizjuncţia, conjuncţia, negaţia, reuniunea şi echivalenţa mulţimilor. Toate acestea nu sunt altceva decât exerciţii de clasificare, ordonare şi comparare a mulţimilor. Aceste activităţi matematice antrenează copiii în acţiuni operatorii cu materiale diferite, asigurând pregătirea lor pentru şcoală.

Gândirea preşcolarului este situativă, încărcată de percepţii şi reprezentări, de structuri numeroase emoţionale şi sugestive. Faptul că preşcolarii din grupele mari lucrează activ cu raporturi de mărime (mult – puţin ), de spaţiu ( lângă, pe, sub, alături, aproape, departe ), de formă ( disc, pătrat, triunghi, dreptunghi ), de grosime (gros – subţire ), de culoare ( roşu, galben, albastru, etc. ), precum ţi faptul că ajungând în grupa mare pregătitoare folosesc corect cuvintele : sfert, întreg, jumătate, cunosc elementele de măsurare a timpului – ora, ziua, săptămâna, luna, anul, demonstrează că în această perioadă se pun bazele unei logici a relaţiilor.

Cel mai semnificativ fenomen ţi progres în dezvoltarea gândirii copilului preşcolar constă în organizarea structurilor operative ale gândirii, care continuă însuşirea cunoştinţelor, identificarea conţinutului noţiunilor şi ierarhizarea noţiunilor simple, empirice. Alături de acestea încep să se contureze primele operaţii ale gândirii : analiza, sinteza, generalizarea, abstractizarea, comparaţia, etc.

După concepţia psihologului J. Piaget, la această vârstă se poate vorbi de existenţa unei perioade preopratorii a dezvoltării gândirii. Dovadă că această perioadă există, o spune absenţa noţiunilor de conservare, greutate, volum. Cu toate că pe baza cuvântului posibilităţile de sistematizare şi integrare a gândirii preşcolarilor cresc, ea rămâne tributară ireversibilităţii perceptive.

Gândirea este modul de experianţă a inteligenţei, care poate fi considerată o însuşire importantă a personalităţii, iar orice act al gândirii este expresia inteligenţei. R. M. Hutchins spunea că : ,, ...ţelul principal al învăţământului constă în a dezvolta inteligenţa în sine şi mai ales de a-l învăţa pe copil s-o dezvolte, atâta timp cât este capabil de progres “. De aceea în procesul de învăţare şi de cunoaştere se dezvoltă şi calităţile gândirii, care sunt condiţionate relativ, nu numai de inteligenţă, dar şi de însuşiri ale temperamentului şi a personalităţii.

Operaţiile logice trebuie să fie cunoscute la început în acţiunile concrete cu obiectele şi mai apoi interiorizate în structuri operatorii ale gândirii. Materialul didactic cel mai potrivit pentru demonstrarea cu uşurinţă, cu multă precizie şi cu multă exactitate, a relaţiilor dintre mulţimi şi a operaţiilor cu mulţimi este trusa de figuri geometrice “ LOGI “. În efectuarea operaţiilor cu piesele geometrice, copiii se află foarte aproape de a opera cu structurile logice. De aceea, comenzile educatoarei trebuie să lase mult loc independenţei, iniţiativei şi inventivităţii copiilor (exemplu :,, Alege discurile roşii “... sau ,, Aşează toate pătratele galbene în căsuţa lor”, indiferent de formă. Formarea mulţimilor de elemente, prin însuşirea unor proprietăţi caracteristice elementelor respective, trebuie nu numai constatată pe un desen ( fişă ) ci şi prin mânuirea obiectelor concrete (figuri geometrice ). Astfel, mulţimile apar ca fiind produsul unei operaţii mintale, în timp ce obiectele (figuri geometrice ) din care sunt formate, sunt obiecte fizice.

Activităţile matematice implică o tensiune, o mobilizare a tuturor componentelor psihicului uman, dar mai ales a gândirii şi a inteligenţei.

În concluzie, se poate afirma că la vârsta preşcolară o pondere mare o are gândirea concretă şi este posibil şi necesară trecerea de la acest fel de gândire spre o gândire abstractă – logică. Pentru corelarea gândirii concrete cu gândirea abstractă este necesar ca în procesul de predare – învăţare să se îmbine materialul didactic intuitiv şi limbajul matematic adecvat, acesta fiind limbajul conceptelor celor mai abstracte şi mai generale teorii, termenii lor fiind pe înţelesul copiilor preşcolari trebuie supravegheată însuşirea şi pronunţarea lor corectă de către copii.

Folosirea, şi mai târziu transmiterea noţiunilor matematice, se vor realiza nu prin simpla transmitere de la educatoare la copil, ci prin nenumărate, dar dirijate procese de căutare şi descoperire a lor de către copii.

Marele psiholog G. Berger afirma : ,, Specificul lumii noastre este că se schimbă din ce în ce mai repede şi că ne pune în prezenţa unor situaţii originale, neprevăzute, ba chiar indispensabile. Trebuie deci să-i pregătim pe copiii noştri să fie inventivi şi să dea în acelaşi timp dovadă de curajul necesar ca să ia iniţiative şi să aibă gândirea necesară descoperirii unor soluţii noi “. (G. Berger : ,, Omul modern şi educaţia sa ”, Editura Pedagogică, 1973).

3 comentarii:

Tzipi 13 iunie 2010 la 03:05  

Ca fost profesor sunt interesata de cum evolueaza scoala. Ca om, nu mi-as da copiii la scoala sub nici o forma.
Din propria experienta si din experiente similare ale altor persoane, am constatat ca gandirea copilului se dezvolta excelent prin curiozitate. Pur si simplu, stimulandu-l de foarte mic sa fie curios sa afle, el va ramane un cautator toata viata si va studia singur orice.
Acumuland informatii, vrand -nevrand, va incepe sa faca asocieri si conexiuni intre ele : cu cat va avea mai multe informatii, cu atat creste cantitatea de conexiuni, deci isi va dezvolta gandirea. Cu cat devine mai curios, cu atat va studia mai mult.
Din pacate, scoala ne invata Ce sa gandim, dar nu ne invata CUM sa gandim.
S-ar putea sa-ti placa interviul cu profesorul anului din New York http://www.terrana-ecovillage.ro/?p=150

carmen 17 iunie 2010 la 09:59  

Tzipi, iar sunt de acord cu tine, in mare masura. Cu observatia ca-din pacate-scoala e necesara, obligatorie. Numai ca, asa cum orice lucru obligatoriu e mai greu de facut (reactia umana in raport cu obligatiile...) si scoala se incadreaza in "decor". Totul depinde de educator, invatator, profesor, in ce masura reuseste sa atraga copiii, sa-i faca sa simta placere si interes cand e vorba de a invata un lucru nou. Din pacate tot mai multe cadre didactice "merg la serviciu" si atat (nu comentez mai mult...). In ce priveste curiozitatea copilului, da, e esentiala! Dandu-i copilului motive sa fie curios si oferindu-i posibilitatea sa isi satisfaca aceasta curiozitate fara ai da "mura-n gura" tot, il pregatesti pentru viata. Nu acesta e sopul? Ok! Ma intind la vorba...Urmareste si lucrarea privind contributia activitatilor matematice. Astept pareri!

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP