EMOTIA SARBATORII DE CRACIUN - activitate integrata (3)

luni, 27 decembrie 2010

...Într-un colţ de sală, se află Bunicuţa care dapănă un ghem de aţă. Copiii o zăresc şi împreună cu educatoarea, se hotărăsc să-i facă o vizită.
Activitatea de grup s-a realizat printr-un scurt dialog între „ bunicuţă ” şi copii, aducându-se în prim- plan tema săptămânii, „Tradiţii şi obiceiuri de iarnă“:




Noutatea zilei a fost reprezentată de o scrisoare pe care Moş Crăciun a lăsat-o pentru copii în coşul Bunicuţei:

Suntem relaxaţi, închidem ochii, ne simţim bine. Vom încerca cu puterea imaginaţiei să aducem Îngeraşul păzitor alături de noi. Deschidem ochii şi pe uşă intră chiar Îngeraşul care le vorbeşte şoptit: ,, Bună ziua, copilaşi! Vai cât sunt de fericit, de mine v-aţi amintit! Astăzi vreau să fiu cu voi, să vă apăr la nevoi, să v-aduc doar bucurii şi să vă îndrum, copii! Moş Crăciun e prin oraş şi avea la el un brad, iar atunci când m-a zărit, de voi şi-a amintit şi-o surpriză v-a trimis! Hai priviţi, priviţi, copii! Şi fiţi tare fericiţi, brad frumos, bradul modest de Naşterea lui Hristos. Bunicuţa se gândeşte însă nu îşi aminteşte cum o fi ajuns bradul – pom de Crăciun? Dragi copii, oare voi ştiţi? Atunci haideţi să aflaţi, pe periniţe vă aşezaţi, povestea bradului să o aflaţi!”





În cadrul jocului „ Hai să ne jucăm, pe Bunica să o ajutăm! ”, organizat pe patru echipe a câte 4-5 copii, în funcţie de numărul avut pe ecusonul primit la Întâlnirea de dimineaţă, copiii au avut rolurile şi accesoriile necesare:
Rezumatorii au purtat pe cap coroane regale şi imagini cu momentele principale din poveste şi au făcut rezumatul textului povestirii, pe baza imaginilor;
Întrebătorii au avut microfon şi palete cu întrebări şi au adresat întrebări;
Clarificatorii – bagheta fermecată şi planşa cu propoziţii eliptice şi au clarificat utilizând planşa, cuvintele necunoscute - noi învăţate;
Prezicătorii au purtat pe cap aură de înger şi au fac predicţii - „Dacă ai fi îngeraş cum ai ajuta brăduleţul?”; au desenat lângă brăduleţ;







" Palete cu întrebări ":


" Planşă clarificatori":



" Planşă prezicători":


...va urma!

Articole pe aceeaşi temă:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP