PRESCOLARII MEI STIU SA CIRCULE CORECT - zona Ludus - Iernut
marți, 29 martie 2011
NE PREGĂTIM:
După ce marţi, 22 martie 2011, am ocupat locul 1 ( împreună cu incă un echipaj ) la etapa pe unitate a Concursului de educaţie rutieră " Preşcolarii ştiu să circule corect ", am reprezentat grădiniţa noastră la etapa pe zonă a acestui concurs, desfăşurată la Grădiniţa cu program normal Iernut ( joi, 24 martie 2011 ). De această dată au participat 15 copii preşcolari din grupa de vârstă 5 - 7 ani, de la mai multe grădiniţe din zona Luduş - Iernut. Juriul a avut o misiune destul de grea, copiii find foarte bine pregătiţi.
Cele trei probe din concurs au fost astfel concepute încât să acopere cât mai bine acest domeniu, al educaţiei rutiere:
- Proba teoretică - fiecare echipaj a avut de răspuns la o întrebare cu trei variante de răspuns;
- Proba practică - a constat în comentarea unei imagini " la prima vedere ", descoperirea greşelilor comise de personajele din imagini şi precizarea comportamentului corect în situaţiile date. Această probă a fost cea care a departajat până la urmă câştigătorii, fiind apreciate cu câte un punct în plus echipajele care au reuşit să răspundă corect fără întrebări suplimentare ( ajutătoare );
- Proba de desen - s-a realizat câte o imagine pe teme de circulaţie ( de exemplu - o intersecţie ), care a fost punctată pentru originalitate, mesajul transmis, numărul şi corectitudinea elementelor de circulaţie desenate şi realizare artistică.
Ei, ce spuneţi, credeţi că a fost uşor?!? Nu tocmai, dar pentru ca prichindeilor le place să circule corect, pentru că au înţeles că viaţa are prioritate, pentru că s-au pregătit foarte bine pentru acest concurs, rezultatele au fost pe măsura aşteptărilor!
FELICITĂRI TUTUROR COPIIILOR PARTICIPANŢI!
FELICITĂRI ECHIPAJELOR CALIFICATE LA ETAPA JUDEŢEANĂ A CONCURSULUI!
FELICITĂRI TUTUROR CELOR IMPLICAŢI ÎN EDUCAREA, INSTRUIREA COPIIILOR ŞI BUNA DESFĂŞURARE A CONCURSULUI!
Şi acum, haideţi să nu vă mai ţin " în suspans " şi să vă prezint fericiţii câştigători ai premiului 1, pe cei care vor reprezenta zona Luduş - Iernut la etapa judeţeană a concursului ( 22 aprilie 2011 la Grădiniţa " Voinicel " din Reghin ):
Este vorba de trei echipaje: unul de la Grădiniţa cu pr. normal Iernut şi două echipaje de la Gradiniţa cu pr. prelungit nr. 2 Luduş.
Da! Da! Aţi ghicit: unul din cele două echipaje de la Grădiniţa cu pr. prelungit nr. 2 Luduş, este format din
MARA HĂDĂRIG şi CARMEN POP din grupa..." Iepuraşilor Isteţi " !!!
NE PREGĂTIM:
RĂSPUNDEM LA ÎNTREBĂRI:
A ÎNCEPUT ŞI PROBA DE DESEN:
IMAGINILE DESENATE PRIND CONTUR:
CÂTEVA RETUŞURI:
...ŞI PREMIUL 1 ESTE ( şi ) AL NOSTRU:
ÎMPREUNĂ CU O PARTE A JURIULUI ŞI CU COLEGII DE "JUDEŢENĂ" :
" ECHIPAJUL 7 ":
1 comentarii:
felicitari dragilor...felicitari Carmen...
Trimiteți un comentariu