HAI SA RECICLAM!

luni, 22 aprilie 2013


Aşa cum vă spuneam, prin implementarea proiectului "COLECTĂM ŞI SELECTĂM, VIAŢA VREM SĂ O PROTEJĂM!", încercăm să conştientizăm copiii asupra importanţei colectării selective a deşeurilor, a refolosirii sau reciclării acestora, dar şi să le sporim încrederea în forţele lor, în puterea lor de a face lucruri mari chiar dacă sunt la o vârstă fragedă.
Zilele trecute, am rugat copiii să ceară sprijinul părinţilor şi să aducă la grădiniţă PET-uri şi hârtie, deşeuri pe care, acasă, nu le mai folosesc. La început au fost miraţi, dar pe măsură ce le-am prezentat mai multe informaţii despre deşeuri, despre reciclare, refolosire, au devenit nerăbdători să participe direct la astfel de acţiuni.
Am profitat de existenţa unor containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor la poarta grădiniţei noastre şi vineri, 19 aprilie 2014, ne-am dat întâlnire în curte pentru punerea în practică a celor învăţate până acum. Trebuie să menţionez faptul că astfel de containere au fost amplasate în mai multe puncte ( peste 15 ) din oraşul nostru, printr-un acord între Primărie, S.C. Rosal Grup S.A. - punct de lucru Luduş şi S.C. Eco-Rom Ambalaje S.A. Vă îndemnăm să le folosiţi cu încredere, cu mic, cu mare, pentru a contribui cu toţii la protejarea mediului înconjurător!
Aşadar, împreună cu Prichindeii grupei mici "B", noi - Albinuţele grupei mici "A", ne-am grupat în jurul deşeurilor colectate şi am pus la cale un..."plan de bătaie": prin discuţii, am stabilit locul şi rolul fiecărui copil, felul în care poate fi de folos, această etapă fiind esenţială în formarea unei structuri comportamentale adecvate. Fiecare echipă formată a avut câte o sarcină de îndeplinit: una a selectat hârtia, alta a desfăcut capacele PET-urilor, după care deşeurile au fost amplasate în trei puncte diferite.





Pe măsură ce mâinile harnice ale preşcolarilor se ocupau de selectare, cele trei grămezi de deşeuri creşteau. Implicarea micuţilor a dat rezultate.







Dopurile le-am recuperat pentru a le refolosi la diverse activităţi, după dezinfectarea lor.










Partea cea mai amuzantă a zilei a constat în presarea PET-urilor! Am propus copiiilor să le călcăm pentru a reduce volumul ocupat de aceste PET-uri în containere. Ce a ieşit, puteţi vedea urmărind videoclipul:


După momentul amuzant, dar util, am adunat toate PET-urile şi le-am depus în containerul galben, în care se colectează material plastic. La fel am procedat şi cu hărtia colectată, pe care am depus-o în containerul albastru:




La sfărşitul activităţii am încins o horă şi am cântat cântece dedicate pământului:





Acum cred c-am priceput,
Ştim cu toţii ce-i de făcut:
Vom porni cu mic, cu mare,
Lupta pentru reciclare!

Şi tu poţi să ne ajuţi! Fă-o chiar acum!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP