SARBATORILE DE IARNA VAZUTE PRIN OCHII COPIILOR! - Ludus, 2012
joi, 6 decembrie 2012
Capacitatea de a comunica, de a relaţiona cu semenii
tăi, reprezintă una din condiţiile esenţiale pentru a avea succes intr-o
societate democratică. Comunicarea, preocuparea pentru copil, relaţiile şi comunitatea sunt, de asemenea, condiţii esenţiale în abordarea
învăţământului modern, iar dacă ţinem cont de faptul că fiecare grup de copii
este o comunitate, nu ne rămâne decât să încercăm să le cultivăm sentimente şi
principii care îi vor ajuta să străbată cu mai multă uşurinţă pe cărările
vieţii: prietenia, amabilitatea, colaborarea, competiţia, explorarea noului.
Având nevoie de o
activitate fizică intensă, fiind extrem de creativi şi productivi, copiilor,
mai ales celor de vârste cuprinse intre 3 şi 10 ani, le face o deosebită plăcere să
participe la activităţile extracurriculare în care interacţionează cu alte
grupuri de copii, cu părinţi, cu membri ai comunităţii, activităţi pe care noi,
cadrele didactice, le organizăm şi le desfăşurăm de cele mai multe ori în
cadrul unor parteneriate. Astfel de parteneriate permit şi părinţilor să se
implice mai mult în problemele copiilor şi implicit ale grădiniţei, ale şcolii, în
asigurarea succesului fiecărui copil în toate domeniile de dezvoltare, scopul
nostru fiind ca micuţii să crească într-o atmosferă de mândrie şi respect
reciproc.
Susţinând aceste
idei şi având experienţa altor proiecte educaţionale desfăşurate în parteneriat
cu părinţii, cu alte unităţi de învăţământ de la nivel local, judeţean şi
naţional ( Festival judeţean de dansuri, Festival de colinde, şi altele ) am iniţiat şi în acest an şcolar un proiect – concurs, „Sărbătorile de
iarnă văzute prin ochii copiilor!”, care şi-a propus să pună în valoare creativitatea şi imaginaţia preşcolarilor,
elevilor şi a cadrelor didactice implicate, de a promova cultura, tradiţiile şi
valorile spirituale ale neamului. În cadrul acestei competiţii, finalizată cu
organizarea unei expoziţii, copiii au avut ocazia de a-şi dezvolta spiritul
critic şi autocritic prin contactul direct cu lucrările colegilor lor,
îmbogăţindu-se spiritual cu noi crâmpeie de culoare.
Din dorinţa de a
atrage cât mai mulţi copii – preşcolari şi şcolari, cadre didactice, părinţi,
alţi membri ai comunităţii, am propus o colaborare între toate instituţiile de
învăţământ din oraşul Luduş. Propunerea s-a materializat într-o colaborare
excelentă între organizatori (Grădiniţa
“Căsuţa Fermecată”
– director, prof. înv. preprimar Petac Carmen, Şcoala Gimnazială “Ioan Vlăduţiu” – director, prof. Banea
Ioan Adrian şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Luduş – director, prof. Dancu Antigona
Cristina ), parteneri ai proiectului fiind Primăria oraşului Luduş – primar Moldovan Ioan Cristian şi Casa de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş – director Grama
Dorin, pe de o parte şi beneficiarii
direcţi ai acestei activităţi – preşcolarii şi şcolarii claselor I – IV din
Luduş, pe de altă parte.
Urmărind
ca prin derularea acestui proiect să contribuim la cunoaşterea,
stimularea şi afirmarea potenţialului artistic al copiilor
din învăţământul preprimar şi
primar, la cultivarea şi educarea sentimentelor de dragoste şi
admiraţie faţă de tradiţiile
şi obiceiurile strămoşeşti, la cultivarea şi valorificarea
potenţialului creator al preşcolarilor şi elevilor prin utilizarea unor tehnici
specifice artelor plastice, dezvoltarea
capacităţii de socializare rapidă prin participarea la activităţi organizate pe grupuri de copii, suntem convinşi că o
mare parte din aceste obiective au fost atinse. Bucuria întipărită pe chipurile
copiilor, mândria şi satisfacţia împlinirii părinţilor şi a celorlaltor
persoane prezente la activitate, ne dau încredere şi ne mobilizează pe viitor
pentru continuarea unor astfel de proiecte.
În
perioada premergătoare concursului propriu-zis – „Cel mai frumos brad de Crăciun”,
cadrele didactice implicate în proiect au îndrumat, ajutat şi stimulat pe
micuţii participanţi să creeze podoabe pentru bradul de Crăciun prin diverse
metode şi tehnici de lucru, materialele folosite cu preponderenţă fiind cele
recuperate, reciclabile.
În ziua concursului,
miercuri 5 decembrie 2012 la ora 1100, peste 200 de copii însoţiţi
de 60 de cadre didactice, s-au reunit în parcul din faţa Primăriei oraşului Luduş,
unde au fost întâmpinaţi în acorduri de colinde de către organizatorii şi
partenerii evenimentului. După o scurtă
prezentare, cele şase echipe de participanţi s-au regrupat în jurul
brăduleţilor, iar la semnalul de start i-au împodobit, cu ajutorul doamnelor
profesoare şi a părinţilor. La final, juriul, alcătuit din prof. Pall Fogoroşi
Olga, de la Clubul Copiilor, Dorin Grama, directorul Casei de Cultură „Pompeiu
Hărăşteanu” şi eleva Raluca Sălcudean, din clasa a X-a a Liceului Tehnologic, a
avut o misiune deloc uşoară în aprecierea rezultatelor, astfel încât au decis că
toate echipele de preşcolari şi elevi merită să fie premiate cu diplome
speciale: pentru cel mai original brăduleţ, pentru podoabele cu cea mai bogată
paletă coloristică, pentru brăduleţul cu cele mai multe podoabe realizate din
materiale reciclabile, pentru cel mai frumos brăduleţ. Diplomele au fost
oferite de către organizatori, iar în aplauzele tuturor au fost aprinse şi
beculeţele colorate şi sclipitoare de pe brăduleţi. Pentru că activitatea s-a
desfăşurat în ajun de Sf. Nicolae, copiii au fost
răsplătiţi şi cu pachete cu citrice şi dulciuri, domnul primar Moldovan Ioan
Cristian asumându-şi rolul de ajutor a lui Moş Nicolae, participând în mod
direct la împărţirea cadourilor. De asemenea, domnul primar a adresat cuvinte
de laudă organizatorilor, copiilor, cadrelor didactice, părinţilor, a urat
tuturor sărbători fericite şi i-a sfătuit pe copii să fie cuminţi şi harnici,
mereu la fel de creatori, să-şi asculte părinţii şi dascălii şi să înveţe cu
sârguinţă pentru că învăţîtura din şcoală va rămâne pe tot parcursul vieţii lor
o bogăţie, una pe care nimeni nu le-o va putea lua. Alături de dânsul, au dat o
mână de ajutor la împărţirea darurilor şi domnii Liviu Botezan, Ovidiu Pop –
consilieri ai primarului, domnul Sorinel Tripon – administratorul oraşului şi
domnul Daniel Şofron – directorul ADP-APL Luduş.
Un
cuvânt de mulţumire şi de laudă trebuie să adresez şi cadrelor didactice
implicate, pentru înteresul manifestat, pentru dăruirea cu care îşi îndrumă
copiii, pentru solicitudinea de care dau dovadă: doamnelor profesoare pentru
învăţământul preprimar de la Grădiniţa „Căsuţa Fermecată”
– reprezentate la concurs de doamnele Bica Iulia, Fărkaş Livia, Szasz Petruţa,
Alexa Mihaela şi Roşca Adina, doamnelor profesoare pentru învăţământul preprimar de la Grădiniţa cu Program Prelungit
nr. 1 – reprezentate la concurs de doamnele Andreşan Maria, Stînă Paula,
Moldovan Angela, Tegla Annamaria, Pop Elena, Rus Victoria, Olar Cornelia, doamnei
educatoare Mărginean Monica de la Grădiniţa cu Program Normal nr. 1, doamnelor
profesoare pentru învăţământul preprimar de la Grădiniţa de la Grădiniţa cu
Program Normal nr. 2 – Călugăr Maria, Pop Dana, Oltean Ileana, doamnelor profesoare
pentru învăţământul primar de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Luduş – reprezentate de
doamnele Dancu Antigona Cristina (directorul instituţiei), Urcan Susana, Blaga
Liliana, Tescariu Rozalia, Buta Maria şi doamnelor profesoare pentru
învăţământul primar de la Şcoala Gimnazială „Ioan Vlăduţiu”
– reprezentate de prof. Banea Ioan Adrian (director), Călugăr Melania (director
adjunct), Bordan Ana, Dobrău Dorina. Obrejan Mariana şi Cotta Ramona. Tuturor,
un gând bun şi... „Sărbători
fericite!”
Prof.
înv. preprimar Carmen Petac
Câteva imagini de la concursul "Cel mai frumos brad de Crăciun" - Luduş, 05.12.2012:
2 comentarii:
Cata bucurie si implicare in asemenea proiecte,atat din partea elevilor,a dascalilor,dar si a parintilor!
Angi, ce surpriza placuta! Nici nu am terminat bine de editat articolul si tu esti prezenta! :) Multumim!
Da, bucuria e nemarginita atunci cand vezi copii fericiti si parinti multumiti!
Ganduri bune!
Trimiteți un comentariu