SERBAREA DE CRACIUN
sâmbătă, 29 decembrie 2012
"Pe obraz, pe nas, pe umăr
Tot cad fulgii fără număr.
S-a oprit în palmă unul,
Iute, iute închid pumnul.
Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?
...
S-a topit în palma mea
Ca o lacrimă de nea. "
Cu timiditate, emoţii puternice, dar şi cu o bucurie sinceră, preşcolarii grupei mici - grupa "Albinuţelor" de la Grădiniţa "Căsuţa Fermecată" din Luduş au susţinut prima lor serbare. Părinţii au împărtăşit emoţiile copiilor şi a doamnelor educatoare, i-au admirat şi aplaudat, fiind uimiţi de evoluţia prichindeilor. Stângăciile inerente debutului au fost depăşite de copii cu ajutorul încurajărilor primite din partea tuturor.
Ajutate de Zâna Iarnă şi Omul de Zăpadă, "albinuţele" au pătruns rapid în pielea personajelor interpretate, reuşind să treacă cu uşurinţă peste primul lor "test". Prin cântecele şi versurile prezentate, copiii şi-au arătat plăcerea de a fi prezenţi la grădiniţă, de a fi împreună cu colegii şi educatoarele lor. Au fost bucuroşi să arate părinţilor ceea ce au reuşit ei să înveţe la grădi în puţinul timp care s-a scurs de la începerea anului şcolar: să cânte, să recite poezii, să danseze, să numere şi, ceea ce este mai important, au arătat că ştiu deja ce înseamnă să facă parte dintr-o echipă - echipa "Albinuţelor"!
Cântecele şi poeziile dedicate anotimpului alb, colindele, Sorcova, dar şi Alunelul şi jocurile muzicale au fost câteva din momentele prezentate în programul artistic dedicat Naşteii Mântuitorului, lui Moş Crăciun şi nu în ultimul rând părinţilor. Video aici: Vine, vine Moş Crăciun!
Frumuseţea iernii şi dulcele ecou al colindelor să vă aducă multă linişte, căldură şi armonie în suflet, alături de cei dragi!
Cu drag,
prof. înv. preprimar Carmen Petac şi Iulia Bica
Frumuseţea iernii şi dulcele ecou al colindelor să vă aducă multă linişte, căldură şi armonie în suflet, alături de cei dragi!
Cu drag,
prof. înv. preprimar Carmen Petac şi Iulia Bica
"Iubite Moş Crăciun
Noi îţi urăm drum bun!
La anul de vei veni
Mai mari ne vei găsi!
Rugăm pe Dumnezeu
Să poţi veni mereu,
Nicicând să oboseşti!
La mulţi ani să trăieşti!"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu