Se afișează postările cu eticheta Iarna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iarna. Afișați toate postările

CEL MAI FRUMOS BRAD DE CRACIUN - EDITIA A II-A

duminică, 22 decembrie 2013

După succesul de care s-a bucurat anul trecut proiectul "Sărbătorile de iarnă văzute prin ochii copiilor", ediţia din acest an a reuşit să stârnească din nou interesul preşcolarilor şi micilor şcolari. Aceştia au aşteptat cu nerăbdare să împodobească brăduţii pregătiţi în parcul din faţa primăriei luduşene. Podoabele au fost realizate de copii, aceştia etalându-şi imaginaţia, creativitatea şi originalitatea. Ajutoare le-au fost doamnele educatoare şi învăţătoare care i-au însoţit pe copii şi în ziua desfăşurării concursului "Cel mai frumos brad de Crăciun", miercuri 18 decembrie 2013.
Prezent la activitate, domnul Moldovan Ioan Cristian, primar al Oraşului Luduş, a felicitat copiii, cadrele didactice, părinţii şi organizatorii implicaţi în proiect, a mulţumit tuturor pentru faptul că, prin munca, hărnicia, creativitatea şi cooperarea lor, oraşul nostru a căpătat o pată de culoare inedită.

A IX-a EDITIE A FESTIVALULUI DE COLINDE LA PRESCOLARI

vineri, 20 decembrie 2013

...s-a desfăşurat în data de 12.12.2013 la Casa de Cultură "Pompeiu Hărăşteanu" din Luduş. Protagonoşti: preşcolarii de la toate grădiniţele din oraşul Luduş, însoţiţi de doamnele educatoare şi părinţi. Nu putea să lipsească Moş Crăciun care a urmărit cu atenţie spectacolul susţinut de micii colindători, iar la sfârşitul programului i-a răsplătit pe toţi colindătorii cu dulciuri şi diplome. Prezent la eveniment, domnul Moldovan Ioan Cristian - primarul oraşului Luduş, a felicitat copiii, cadrele didactice, organizatorii şi părinţii implicaţi.



VINE, VINE MOS CRACIUN!

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Vine, vine Moş Crăciun!
Serbare grupa mică - 19.12.2012
Grupa "Albinuţelor" de la
Grădiniţa "Căsuţa Fermecată" din Luduş
partea întâi:
Vine, vine Moş Crăciun!
Serbare grupa mică - 19.12.2012
Grupa "Albinuţelor" de la
Grădiniţa "Căsuţa Fermecată" din Luduş
partea a doua:

Amănunte: Serbarea de Crăciun

SERBAREA DE CRACIUN


"Pe obraz, pe nas, pe umăr
Tot cad fulgii fără număr.
S-a oprit în palmă unul,
Iute, iute închid pumnul.
Desfac pumnul,
Unde-i fulgul?
...
S-a topit în palma mea
Ca o lacrimă de nea. "

Cu timiditate, emoţii puternice, dar şi cu o bucurie sinceră, preşcolarii grupei mici - grupa "Albinuţelor" de la Grădiniţa "Căsuţa Fermecată" din Luduş au susţinut prima lor serbare. Părinţii au împărtăşit emoţiile copiilor şi a doamnelor educatoare, i-au admirat şi aplaudat, fiind uimiţi de evoluţia prichindeilor. Stângăciile inerente debutului au fost depăşite de copii cu ajutorul încurajărilor primite din partea tuturor.
Ajutate de Zâna Iarnă şi Omul de Zăpadă, "albinuţele" au pătruns rapid în pielea personajelor interpretate, reuşind să treacă cu uşurinţă peste primul lor "test". Prin cântecele şi versurile prezentate, copiii şi-au arătat plăcerea de a fi prezenţi la grădiniţă, de a fi împreună cu colegii şi educatoarele lor. Au fost bucuroşi să arate părinţilor ceea ce au reuşit ei să înveţe la grădi în puţinul timp care s-a scurs de la începerea anului şcolar: să cânte, să recite poezii, să danseze, să numere şi, ceea ce este mai important, au arătat că ştiu deja ce înseamnă să facă parte dintr-o echipă - echipa "Albinuţelor"!
Cântecele şi poeziile dedicate anotimpului alb, colindele, Sorcova, dar şi Alunelul şi jocurile muzicale au fost câteva din momentele prezentate în programul artistic dedicat Naşteii Mântuitorului, lui Moş Crăciun şi nu în ultimul rând părinţilor. Video aici: Vine, vine Moş Crăciun!
Frumuseţea iernii şi dulcele ecou al colindelor să vă aducă multă linişte, căldură şi armonie în suflet, alături de cei dragi!
Cu drag,
prof. înv. preprimar Carmen Petac şi Iulia Bica


O, CE VESTE MINUNATA!

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Colindele au răsunat din nou din piepturile preşcolarilor luduşeni. Spectatorii prezenţi în număr mare în sala Casei de Cultură "Pompeiu Hărăşteanu" din Luduş, au ascultat şi aplaudat încântaţi colindele interpretate de reprezentaţii preşcolarilor de la grădiniţele luduşene, cu ocazia celei de a VIII-a ediţie a Festivalului de colinde la preşcolari  în organizarea Grădiniţei "Căsuţa Fermecată" din Luduş - director, prof. înv. preprimar Carmen Petac.
Deschide uşa creştine, Steaua sus răsare, Astăzi s-a născut Hristos, Florile dalbe, O, ce veste minunată sunt câteva din cunoscutele colinde interpretate cu mult drag de către micii protagonişti cu suflet mare. Naşterea Mântuitorului a fost marcată şi în acest an de preşcolarii noştri, aceştia dând dovadă de un real interes pentru tradiţiile strămoşeşti, pentru păstrarea şi perpetuarea datinilor şi obiceiurilor  străbune legate de această mare Sărbătoare. Pe lângă încurajările şi aplauzele cu care au fost susţinuţi pe durata spectacolului ( da, a fost un adevărat spectacol! ), minunaţii copii au fost răsplătiţi şi de mult aşteptatul Moş Crăciun - prin prezenţa sa pe scena festivalului şi, bineînţeles prin pachete cu dulciuri, sucuri şi fructe.

CEL MAI FRUMOS BRAD DE CRACIUN

joi, 6 decembrie 2012

Noi imagini de la concursul - expoziţie "Cel mai frumos brad de Crăciun" organizat la Luduş, în cadrul proiectului educaţional "Sărbătorile de iarnă văzute prin ochii copiilor" organizat de Grădiniţa "Căsuţa Fermecată", Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Şcoala Gimnazială "Ioan Vlăduţiu" din Luduş, în parteneriat cu Primăria oraşului Luduş şi Casa de Cultură "Pompeiu Pompeiu Hărăşteanu" din Luduş:



SARBATORILE DE IARNA VAZUTE PRIN OCHII COPIILOR! - Ludus, 2012

Capacitatea de a comunica, de a relaţiona cu semenii tăi, reprezintă una din condiţiile esenţiale pentru a avea succes intr-o societate democratică. Comunicarea, preocuparea pentru copil, relaţiile şi comunitatea sunt, de asemenea, condiţii esenţiale în abordarea învăţământului modern, iar dacă ţinem cont de faptul că fiecare grup de copii este o comunitate, nu ne rămâne decât să încercăm să le cultivăm sentimente şi principii care îi vor ajuta să străbată cu mai multă uşurinţă pe cărările vieţii: prietenia, amabilitatea, colaborarea, competiţia, explorarea noului.
Având nevoie de o activitate fizică intensă, fiind extrem de creativi şi productivi, copiilor, mai ales celor de vârste cuprinse intre 3 şi 10 ani, le face o deosebită plăcere să participe la activităţile extracurriculare în care interacţionează cu alte grupuri de copii, cu părinţi, cu membri ai comunităţii, activităţi pe care noi, cadrele didactice, le organizăm şi le desfăşurăm de cele mai multe ori în cadrul unor parteneriate. Astfel de parteneriate permit şi părinţilor să se implice mai mult în problemele copiilor şi implicit ale grădiniţei, ale şcolii, în asigurarea succesului fiecărui copil în toate domeniile de dezvoltare, scopul nostru fiind ca micuţii să crească într-o atmosferă de mândrie şi respect reciproc.
Susţinând aceste idei şi având experienţa altor proiecte educaţionale desfăşurate în parteneriat cu părinţii, cu alte unităţi de învăţământ de la nivel local, judeţean şi naţional ( Festival judeţean de dansuri, Festival de colinde, şi altele ) am iniţiat şi în acest an şcolar un proiect – concurs, Sărbătorile de iarnă văzute prin ochii copiilor!, care şi-a propus să pună în valoare  creativitatea şi imaginaţia preşcolarilor, elevilor şi a cadrelor didactice implicate, de a promova cultura, tradiţiile şi valorile spirituale ale neamului. În cadrul acestei competiţii, finalizată cu organizarea unei expoziţii, copiii au avut ocazia de a-şi dezvolta spiritul critic şi autocritic prin contactul direct cu lucrările colegilor lor, îmbogăţindu-se spiritual cu noi crâmpeie de culoare.

SARBATORI FERICITE!

sâmbătă, 24 decembrie 2011

În dimineaţa lui Moş Ajun, PREŞCOLARII MEI au pornit a colinda, pe la case a ura! Un colind, o urare şi un gând bun pentru toţi prietenii noştri:
Bună dimineaţa la moş-ajun! Să fie într-un ceas bun!

În mod special ne dorim ca urările noastre să umple sufletul de bucurie tuturor celor care sunt mereu alături de noi:
sau mai rar, dar îi urmărim noi cu drag:

Dacă am uitat pe cineva, ne cerem scuze şi aşteptăm doar un semn ca să vă colindăm! (^_^)

SURPRIZA ZANEI IARNA

"...Şi pentru asta meritam o răsplată pe măsură! Răsplata nu a întârziat să sosească, şi pentru asta îi mulţumim Zânei Iarnă! Despre ce minuni a făcut Zâna Iarnă..."
Eheeii, ce minuni credeţi că a făcut pentru a răsplăti strădania Iepuraşilor veseli din grupa mică A, a Grădiniţei cu program prelungit nr. 1 Luduş?!?
A doua zi după frumosul moment artistic închinat Naşterii Domnului ( Serbarea de Crăciun ), Zâna Iarnă ne-a bătut la fereastră:

Eu sunt Iarna, friguroasă
şi ştiu cât sunt de frumoasă!
Cu drag aici am venit
şi spun: bine v-am găsit!
Copii, scoateţi săniuţa!
Pe gheţuş haideţi fuguţa.
Stele albe, sclipitoare,
Vă aduc la sărbătoare.
Sala să v-o-mpodobească,
Dorinţa să vă-mplinească,
Să v-aducă Moş Crăciun
Tot ce are el mai bun!
 A sosit prima zăpadă şi la noi!!!


SARBATORILE DE IARNA - ASTEPTATE SI DE IEPURASII VESELI

joi, 22 decembrie 2011

Deşi suntem micuţi, deh...grupa mică, aşteptăm şi noi Sfintele Sărbători de iarnă. Pe la începutul lunii decembrie, în ajun de Sfântul Nicolae, ne pregăteam cizmuliţele pe care Moş Nicolae urma să le umple cu daruri:


SERBAREA DE CRACIUN - DEBUTUL IEPURASILOR VESELI

Cu  mari emoţii, cu tremur în glasuri, la început mai timizi, cu lacrimi în ochi...Iepuraşii veseli au debutat, Serbarea de Crăciun fiind spectacolul în care ei au deţinut rolurile principale: fulgişori şi omuleţi de zăpadă.
Au cântat, au dansat, au spus poezii dedicate iernii, lui Moş Crăciun, au colindat, au urat, au sorcovit şi, aşa cum s-au priceput ei mai bine, au reuşit să smulgă ropote de aplauze din partea onorat - asistenţei formate din fraţi, surori, părinţi, bunici şi alţi prieteni care ne-au trecut pragul la ceas de sărbătoare.
La final, Moş Crăciun cel vesnic tânăr şi neobosit, şi-a îndeplinit cu mare bucurie sarcina: a răsplătit pe fiecare iepuraş vesel cu binemeritatele cadouri.

MODELE pentru INVITATIE PROGRAM & DIPLOMA FESTIVAL PRESCOLARI

sâmbătă, 17 decembrie 2011

M-am grăbit puţin şi am postat articolul referitor la Festivalul de colinde al preşcolarilor luduşeni ( clic aici pentru detalii! ) fără să vă spun că participanţii, partenerii, colaboratorii au primit câte o invitaţie - program, iar copiii colindători au fost răsplătiţi ( şi ! ) cu diplome!
Iată modelele realizate cu această ocazie:

PENTRU PRESCOLARII LUDUSENI, MOS CRACIUN A SOSIT!


FESTIVALUL DE COLINDE al PREŞCOLARILOR LUDUŞENI, aflat la a VII-a ediţie, s-a desfăşurat vineri, 16 decembrie 2011 cu începere de la ora zece, în sala CENTRULUI de RESURSE pentru EDUCAŢIE  din Luduş.
Continuând tradiţia de şapte ani a acestui festival (despre ediţiile precedente, aici ! ) şi de această dată grupuri de colindători preşcolari de la grădiniţele din oraşul nostru, însoţiţi de doamnele educatoare, au vestit părinţilor, bunicilor, educatoarelor şi tuturor celor prezenţi la manifestare, NAŞTEREA DOMNULUI ISUS HRISTOS, cocheta sală C.R.E.D. răsunând timp de mai bine de două ore de glasurile cristaline ale copiilor.
Condiţiile austere ale vremurilor noastre pun sub semnul întrebării, a incertitudinii, desfăşurarea unor astfel de manifestări, însă atunci când vrei cu adevărat să te implici, să faci ceva pentru copii, să transmiţi un mesaj pozitiv, de bunătate, atunci când doreşti din tot sufletul ca oamenii să păstreze gandurile bune şi frumuseţea interioară ce străluceşte în fiecare dintre noi ( am încă această speranţă! ), atunci când zâmbetul şi frumuseţea chipurilor copiilor sunt mai presus de orice, atunci când ai în jurul tău o mână de oameni cu suflet mare care au înţeles ce înseamnă echipa, atunci când această echipă este susţinută în principal de primii beneficiari ai muncii ei - părinţii preşcolarilor noştri ( aceşti oameni minunaţi!!! ), atunci...ideile şi gândurile purtătoare de bune intenţii pot deveni realitate, pot fi traduse în fapte care să contrazică aceste vremuri.

HORA UNIRII

duminică, 23 ianuarie 2011

Preluând din ideile "Năzdrăvanilor" lui Ani, în ultima zi din săptămâna cu tema "Hai să dăm mână cu mână!", am confecţionat şi noi păpuşi din linguri de lemn şi "hora Unirii" din hârtie pliată:



RECREATIE LA ZAPADA

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Iarna nu e iarnă dacă nu avem zăpadă! De această părere sunt şi " IEPURAŞII ISTEŢI ", aşa că, joi - 20.01.2011 - ne-am bucurat împreună, la o mică partidă de "bulgăreală", de sosirea primei zăpezi din acest an.




COVOARE TARANESTI

Tema săptămânii  17-21 ianuarie 2011, fiind "Hai să dăm mână cu mână!", miercuri copii au pictat "covoare ţărăneşti". Câteva din realizările lor, vi le prezint şi d-voastră:




HAI SA DAM MANA CU MANA! - activitate matematica

Imagine preluată de aici

Poezii, cântece, jocuri, serbări, poveşti, dansuri, desene, excursii, festivaluri...Toate acestea (si multe altele) fac parte din pregătirea preşcolarilor pentru şcoală, pentru viaţă. Un rol important în această pregătire îl are şi activitatea matematică, mai ales că momentul în care preşcolarii mei vor păşi în clasa I, este tot mai aproape.
Pornind de la tema săptămânii  17-21 ianuarie 2011, "Hai să dăm mână cu mână!", am confecţionat jetoane cu steagul României, ţărani, boieri şi după ce am învăţat să formăm şirul crescător şi descrescător, pornind de la grupele de obiecte, am exersat compunerea şi descompunerea numărului 5. Astfel, Alexandru Ioan Cuza, drapelul roşu-galben-albastru, Moş Ion Roată şi boierul i-au ajutat pe copii să desluşească din tainele matematicii.




SI NOI IL IUBIM PE MIHAI EMINESCU!

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Grupa " IEPURAŞILOR ISTEŢI " a desfăşurat în săptămâna 10.01 - 14.01.2011 o serie de activităţi dedicate vieții și operei poetului Mihai Eminescu. Copiii au avut ocazia să descopere apecte din viața marelui precum și frumusețea creațiilor sale. Au memorat și recitat poezia "Somnoroase păsărele", redând apoi prin desen tablouri care ilustrează această această poezie. Vineri, 14.01.2011, în fața bustului ridicat în orașul nostru, în cinstea marelui poet, copiii au recitat poezii din opera acestuia și - ca la orice aniversare - au depus și flori. Și pentru că în imediata apropiere se află și bustul ridicat în cinstea unui alt mare poet al neamului nostru - George Coșbuc - ne-am oprit pentru câteva clipe și aici amintindu-ne de poezia "Iarna pe uliță".




SERBAREA DE CRACIUN

duminică, 9 ianuarie 2011

Icoană reprezentând Naşterea Domnului
preluată de aici
" Crăciunul sau Naşterea Domnului ( Naşterea lui Iisus Hristos / Isus Hristos / Isus Cristos ) este o sărbătaoare creştină celebrată la 25 decembrie ( în calendarul gregorian ) sau 7 ianuarie ( în calendarul iulian ) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti ( praznice împărăteşti ) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”. " ( text preluat de pe Wikipedia).
Ei bine, şi prescolarii grupei pregatitoare - " Iepuraşii cei isteţi " de la Grădiniţa cu P.P. nr. 2 Luduş au sărbătorit Naşterea Domnului, prezentând cu ocazia Serbării de Crăciun, o şcenetă prin care au amintit paşii pe care Iosif şi Maria i-au parcurs până au ajuns la Betleem şi problemele pe care le-au întâmpinat după ce pe lume a venit Micul Isus:




LA MULTI ANI!

vineri, 31 decembrie 2010

L
A

M
U
L
Ţ
I

A
N
I

2011 !!!

SĂ PRIVIM ÎNAPOI CU IERTARE, ÎNAINTE CU SPERANŢĂ, ÎN JOS CU ÎNŢELEGERE, ÎN SUS CU RECUNOŞTINŢĂ!

VĂ DORESC UN AN NOU FERICIT, CU SĂNĂTATE, BUCURII, SPERANŢĂ ŞI ÎMPLINIRI!!!


imagine preluată de aici

SĂ NE REVEDEM CU BINE!

ARTICOLE POPULARE

EDU

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

VARA

Eu sunt Vara călduroasă
şi sunt tare bucuroasă,
Căci cu frăţiorul Soare
Luminez peste ogoare.
Mândre, spicele de grâu
Cresc înalte pân-la brâu
şi când eu sosesc, se ştie,
Aduc numai bucurie.
Veveriţe, iepuraşi,
Ursuleţii drăgălaşi,
Toţi se bucură cu mine,
Căci e cald şi tare bine.

BANNERE

Folclor romanesc

De unde au venit pe aici...

HOROSCOPUL ZILEI DE LA ACVARIA.COM

HOROSCOP DE TOP

www.acvaria.com

  © Blogger template On The Road by Ourblogtemplates.com 2009

Back to TOP